Un copil de nouă ani așteaptă, de zile în șir, pe holurile spitalului. Nu știe că tatăl lui a murit, pe masa de operație: „Tati e bine? Când pot să îl văd?”

Tatăl băiețelului muncea cu ziua, într-un sat din Buzău, pentru a putea pune mâncare pe masă fiului său. La sfârșitul săptămânii trecute, a început să se simtă din ce în ce mai rău.

Speriat, bărbatul a cerut ajutorul medicilor. Echipajul de pe ambulanță l-a dus de urgență Spitalul Județean Buzău. Pentru că nu mai era nimeni acasă care săaibă grijă de copil, băiatul și-a însoțit tatăl.

Din nefericire, bărbatul a fost răpus de o infecție abdominală generalizată. Nimeni nu a avut puterea să îi dea vestea cumlită băiatului care aștepta cu nerăbdare să își revadă părintele.

„Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost transportat cu ambulanţa la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău în stare foarte gravă, cu peritonită generalizată. Acesta a venit însoţit de copilul său de 9 ani care a fost ulterior cazat la secţia Pediatrie a spitalului”, a declarat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, potrivit Adevărul.

Cinci zile, minorul a stat pe secția de Pediatrie a spitalului, unde i-au fost asigurate trei mese pe zi. Din mâncarea pe care o primea, păstra mereu o parte, pentru tatăl său.

„Tot timpul întreba de tată şi voia să îi ducă de mâncare. A oprit mâncarea lui de la spital, pentru a i-o duce tatălui pentru că ştia că nu mâncase când a venit la spital.

Era trist, îşi lua gândul de la tatăl lui în perioade scurte când se juca sau se mai uita pe tabletă, dar inclusiv ne-a întrebat dacă de pe tabletă îl poate suna pe tatăl lui”, spune Georgiana Dragu, asistent social în cadrul spitalului.

În cele din urmă, autoritățile au reușit să o găsească pe mama băiatului. Femeia a mărturist că plecase de acasă, de câteva săptămâni, pentru că nu mai suporta certurie și consumul exagerat de alcool al concubinului ei.

„A venit şi mămica copilului când a aflat ce s-a întâmplat cu concubinul dumneaei. Mămica nu şi-a pus problema să-l abandoneze. Mama şi-a arătat deschiderea de a fi alături de copil când acesta va afla vestea morţii tatălui”, a declarat Cristina Niculescu, reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială.

Până la primirea rezultatelor testelor COVID-19, mama și minorul vor fi cazați în centrul DGASPC Buzău. Ulterior, pecialiştii vor decide unde îi va fi mai bine copilului şi pentru ce perioadă.

O rudă a tatăl băiețelului a promis că va acoperi toate cheltuielile de înmormântare.

SURSA : https://a1.ro/news