Un bătrân de 85 de ani a primit două pungi de sânge din altă grupă decât a lui, la spital la Tg. Jiu

Un bătrân de 85 de ani a primit două pungi de sânge din altă grupă decât a lui, la spital la Tg. Jiu. Fusese adus la spital de rude, pentru că îi curgea sânge din nas.

  • Poliția a deschis o anchetă, să afle dacă viața bătrânului a fost în pericol.
  • Spitalul a fost amendat cu 25.000 de lei.

Cel mai mare spital din județul Gorj a fost amendat, după ce o asistentă i-ar fi făcut o transfuzie greșită unui pacient în vârstă de 85 de ani. Rudele bărbatului au sesizat eroarea abia după ce bolnavului i-au fost administrate două pungi de sânge din grupa greșită și acuză că starea de sănătate a bătrânului s-a agravat apoi.

Familia acuză acum medicii de neglijență. Incidentul este cercetat atât de conducerea unității spitalicești, cât și de polițiști. Bătrânul, în vârstă de 85 de ani, a ajuns la spital, cu ambulanța, în urmă cu aproape două săptămâni. Avea hemoragie nazală, a fost consultat de un medic ORL și pentru că pierduse prea mult sânge a fost internat la Terapie Intensivă.

Acolo, o asistentă i-ar fi făcut o transfuzie greșită, după cum acuză rudele pacientului. Alin Bîrcă, ginerele pacientului: „Eu am oprit să nu mai bage AB 4. A treia pungă. După zece zile, am intrat la el, l-am văzut, dar nu m-a cunoscut nici pe mine, nici soția. Nu vorbește decât: da și nu. Nu pot să spun deocamdată. E mai rău față de cum l-am dus de acasă. Îi curgea sânge, dar vorbea cu mine, era conștient. Acum e mai rău.”

Bărbatul susține că medicii ar fi știut încă de la preluarea bătrânului ce grupă de sânge are, dar nu ar fi fost notată în niciun document: „De la început, mi s-a spus că nu se poate lua că e hemoglobina 4,1, nu se poate lua grupa sanguină corect. Ok. Voi ați băgat AB4, ați scăzut la 3,7, apoi s-a putut lua? Când a venit salvarea, vă dau cuvântul meu de onoare, SMURD-ul de la Tismana, s-a spus clar. Asta a fost prima întrebare. L-au văzut, i-au luat tensiunea, grupa sanguină 01 negativ.”

Bătrânul este și acum în secția de Terapie Intensivă, dar medicii dau asigurări că starea sa este mai bună și, în câteva zile, va fi externat.

O anchetă a fost declanșată la nivelul spitalului pentru a se stabili cine a greșit. Dumitru Vienescu, directorul Spitalului de Urgență Târgu Jiu: „A început o anchetă și ne va spune ce s-a întâmplat. Dacă s-a întâmplat așa cum spune domnul, dacă nu s-a întâmplat, cine a greșit.
Deja unitatea medicală a fost amendată cu 25 de mii de lei. Sancțiunea a fost aplicată de inspectorii Direcției de Sănătate Publică Gorj. Ei au declanșat propria verificare să vadă ce greșeli au făcut cadrele medicale.”

O anchetă a fost pornită și la Centrul de Transfuzii din oraș., spune Călina Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzii Târgu Jiu: „Ei își au stocurile asigurate, stocuri, adică în frigider, există cantitate de sânge. Ei sunt obligați să-și facă analizele și să compatibileze sângele. Caz în care li se termină, noi le aprovizionăm mai departe stocurile, dar fără să trimitem noi, în mod punctual sânge, pentru cineva. Problema este că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Trebuie să verific dacă e adevărat ceea ce se vehiculează.”

Familia bătrânului amenință că va depune o plângere penală și la Parchet pentru ca vinovații să fie trași la răspundere. Pe fir, a intrat și Poliția, care face cercetări să stabilească dacă este vorba despre neglijență și viața bătrânului a fost pusă în pericol.

SURSA : https://observatornews.ro