TRAGEDIE. Surori gemene de trei ani au murit în chinuri groaznice, ținându-se de mână, în timp ce mama lor încerca să le salveze

Tragedie cumplită într-o familie din Australia. Fetițe gemene au murit ținându-se de mână, în timp ce mama lor rămăsese încuiată pe afară încercând diseprată să le salveze.

Tanyka Ford, 29 de ani, s-a chinuit în zadar să intre în casa cuprinsă de flăcări ca să ajungă la Aisha și Lailani, gemene în vârstă de  trei ani.

Tanyka și fiul său, Dominic, cinci ani, nu au putut face nimic să le salveze, în timp ce casa lor din Batlow, Noua Țara Galilor de Sud, Australia, a luat foc în doar patru minute, scrie news.com.au.

TRAGEDIE. Pompierii au spart ușa

Pompierii au spart ușa și le-au scos pe micuțe afară, dar nu le-au mai putut aduce la viață.

Mătușa lor, Tammy Dubois, 39 de ani, a povestit că Tanyka le-a găsit jucându-se cu o pernă care ardea și s-a grăbit să o scoată afară din casă. Doar că gemenele au reușit să o închidă pe afară.

„Probabil mai ardea ceva în camera din față. Tanyka a țipat la ele să-i deschidă ușa, dar nu au făcut-o. Probabil erau speriate. Fetele nu puteau încă vorbi, dar aveau propriul lor limbaj, se adorau una pe cealaltă. Au fost găsite în fața camerei, ținându-se de mână”, a povestit Dubois.