Româncă arestată, după ce italianul de care trebuia să aibă grijă a fost găsit mort, legat de mâini şi de picioare

O româncă care lucra ca “badantă” a fost arestată în Italia, fiind suspectată de uciderea unui pensionar în vârstă de 89 de ani de care trebuia să aibă grijă. Autoritățile italiene susţin că crima a avut loc în scop de jaf.

Michelangelo Marchese, în vârstă de 89 de ani, a fost găsit mort în locuința lui, pe 11 iulie, chiar de către fiul acestuia. Bătrânul fusese legat de mâini și de picioare și avea gura astupată, legiștii stabilind cauza morții ca fiind sufocarea, potrivit publicației Rotalianul.

Victima locuia într-o casă din din localitatea siciliană Palma di Montechiaro, provincia Agrigento.

Dana Mihaela Nicoleta Chiță, în vârstă de 26 de ani, este suspectată de uciderea acestuia și a fost arestată joi, 19 noiembrie 2020.

Polițiștii au ajuns la ea după investigații care au durat mai multe luni.

Vecinii bătrânului văzuseră „o femeie slabă cu păr negru care, în ultimele zile, frecventa casa bătrânului.” S-a dovedit apoi că pensionarul angajase, cu numai o zi înainte să fie găsit mort, o îngrijitoare, dar aceasta a dispărut după deces.

„Acest indiciu, împreună cu amprentele găsite pe alocuri pe mobilier și examinate de Departamentul de Investigații Științifice din Messina, s-au constituit în probe importante”, au declarat carabinierii din Agrigento.

Mai mult, mașina bătrânului dispăruse după moartea acestuia și a fost găsită la un individ din Canicattì. Interogat de polițiști, acesta a declarat că o româncă îl contactase și i-a cerut să ducă mașina la demontat, dar el nu a făcut asta și a păstrat mașina.

Anchetatorii au reușit astfel să identifice femeia în persoana unei tinere românce de 26 de ani pe nume Dana Mihaela Nicoleta Chiță, originară din Turda. Femeia are antecedente penale în Italia și România.

sursa: https://www.rotalianul.com