Primăriță ucisă alături de alte două femei, de un șofer rupt de beat, într-o comună din Moldova

O primăriță a fost ucisă alături de alte două femei, de un șofer rupt de beat, într-o comună din Moldova. Fiul de 14 ani al primăriței e în stare critică, fiind lovit și el în plin de conducătorul auto.

  • Celelalte femei ucise erau mătușa și verișoara primăriței.
  • Șoferul vinovat de tragedie are 30 de ani.

Un teribil accident de circulație a îndoliat sâmbătă seara o comună din Moldova, după ce un șofer beat criță a lovit în plin un grup de 6 persoane aflate pe marginea drumului pe celălalt sens de mers, ucigând trei dintre ele. Trei femei au murit, între care și primărița comunei Piatra, din raionul Orhei.

Potrivit Inspectoratului Național pentru Securitate Publică din Moldova, cele trei victimele au fost lovite de un automobil Mazda la volanul căruia era un şofer de 30 de ani. Acesta a efectuat o manevră de depășire a unui alt automobil, a ieşit pe acostament şi a lovit patru pietoni din cei șase care se deplasau pe partea opusă a carosabilului.

În urma impactului, primarița din Piatra, Mariana Ţugui, în vârstă de 49 de ani, şi mătuşa acesteia, în vârstă de 60 de ani, au decedat pe loc.

Fiul primăriţei, în vârstă de 14 ani, dar şi fiica mătuşii, în vârstă de 21 de ani, au fost transportaţi la spital în stare gravă. Din păcate, tânăra a decedat pe patul de spital.

Poliția a stabilit că șoferul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,33 mg/l.

SURSA: https://observatornews.ro