Prima țară din Europa unde nu mai există nici un bolnav de coronavirus. Toți infectații s-au vindecat

Prima țară din Europa unde nu mai există nici un bolnav de coronavirus a anunțat că toți infectații s-au vindecat. Primul caz a fost înregistrat aici acum 68 de zile

  • Primul caz de coronavirus confirmat a fost acum 68 de zile.
  • De 24 de zile nu s-a mai înregistrat nicio persoană infectată.

Un stat din Europa nu mai avea, duminică, pe teritoriul său, nicio persoană confirmată ca fiind infectată cu coronavirus, devenind astfel prima ţară de pe continent „liberă de coronavirus”, la 68 de zile după ce a înregistrat primul său caz de COVID-19, arată datele Institutului de sănătate naţională.

Este vorba de Muntenegru, unde nu au mai fost înregistrate cazuri noi de contaminare timp de 20 de zile consecutiv.

Potrivit institutului, în cele 24 de ore precedente au fost prelucrate 140 de teste şi niciunul nu a ieşit pozitiv. Aşadar, în momentul de faţă Muntenegrul nu are cazuri active de infectare cu noul coronavirus, a conchis instituţia.

Autorităţile sanitare din ţară au afirmat anterior că epidemia va fi declarată încheiată când nu se vor mai înregistra cazuri noi timp de 28 de zile.

Muntenegru a fost ultima ţară din Europa care a confirmat existenţa unui caz de COVID-19, la 17 martie. De atunci, în micul stat ex-iugoslav cu 630.000 de locuitori au fost confirmate 324 de cazuri de contaminare, 315 vindecări şi nouă decese.

În cele 70 de zile de izolare, un număr de 1768 de persoane au fost amendate pentru încălcarea măsurilor de protecţie şi s-au plătit 106.000 de euro către organizaţii umanitare, scrie Agerpres.

SURSA:https://observatornews.ro