Pericol la granițele României. Nivelul radiațiilor crește din nou. Cât de gravă e situația la Cernobîl?

Vântul întețește focul din jurul centralei nucleare de la Cernobîl și acesta a început să se extindă. Situația este alarmantă, iar autoritățile par să nu facă față, bazându-se mai mult pe fenomenele naturale.

Conform monitorizărilor atmosferice, Kiev a devenit cel mai poluat oraș din cauza fumului toxic, provocat de incendiul din zona Cernobîl, iar lucrurile nu par să meargă spre bine. Potrivit presei ruse autoritățile se confruntă cu un foc mocnit, iar pentru a-l stinge cu totul mai au nevoie de câteva zile.

„Nu iarăşi, dar nou. Ploile par să fi ajutat salvatorii ucraineni să stingă incendiile din zona Cernobîl. Dar, ghinion, precipitaţiile s-au oprit, iar vântul s-a intensificat şi flăcările capătă o nouă formă. Ce urmează?” scrie Iz.ru, citat de Mediafax.

Vântul din ultima perioadă a contribuit la răspândirea focului, Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina a spus că incendiile forestiere au acaparat teritorii noi.

Întreagă situație este destul de gravă și pare că nu se va termina curând. Astfel, autorităţile locale au recomandat oamenilor să închidă geamurile, să folosească purificatoare de aer, să şteargă podelele cu o cârpă umedă şi să consume multă apă.

În urma acestui incident unii specialişti spun că au înregistrat în zona un exces al radiaţiilor de 16,5 ori mai mare decât cel normal. Însă, autorităţile au susţinut că totul este sub control, iar conţinutul radionuclidului din aer este nesemnificativ şi nu există o ameninţare pentru sănătate.