Orban, apel către parlamentari: Renunţaţi la pensiile speciale ca un prim pas de bună-credinţă

Premierul Ludovic Orban le-a solicitat parlamentarilor, duminică seara, la România TV, să renunţe la pensiile speciale, „ca un prim pas de bună-credinţă”.

„Le solicit celor din Parlament să înceapă prin modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în care să renunţe la pensiile speciale ale parlamentarilor ca un prim pas de bună-credinţă (în privinţa proiectelor legislative de reducere a pensiilor speciale – n.r.), care nu pot fi modificate decât prin modificarea Legii statutului deputaţilor şi senatorilor, pentru că ele aşa au fost introduse”, a declarat Orban, citat de Agerpres.

Întrebat despre varianta impozitării tuturor pensiilor speciale, Orban a replicat „să vedem ce va ieşi din Parlament”.

„Aici e o întreagă bătălie pe pensiile speciale, acum au venit colegii mei cu ideea de impozitare diferenţiată a pensiilor speciale. Să vedem ce se va întâmpla. Am văzut că e competiţie de proiecte legislative referitoare la pensiile speciale, toată lumea vrea să desfiinţeze pensiile speciale, să vedem dacă vom reuşi. Cert e că nu noi (liberalii n.red.) am introdus pensiile speciale”, a precizat Orban.

Reamintim că, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat în cadrul unui comunicat de presă că liberalii vor să impoziteze cu 95% pensiile speciale şi să ducă banii în lupta anti-COVID. Nu intră în categoria impozitării progresive poliţiştii şi militarii, beneficiari ai unor pensii militare.