O femeie s-a învârtit fără oprire în jurul ÎPS Teodosie, în timpul Sfintei Liturghii, la Constanța (Video)

O întâmplare bizară a avut loc la Constanța în timpul Sfintei Liturghii, în fața Catedralei Sfinții Ap. Petru și Pavel.

O femeie neidentificată a început dintr-o dată să se învârtă în jurul ÎPS Teodosie, sub privirile uluite ale celor prezenți și a făcut-o de nenumărate ori, până când un tânăr a îndepărtat-o din mulțime.

„Noi nu am vrut să reacționăm, să intervenim cu ceva. Ne-am dat seama că ne confruntăm cu un om cu o anumită instabilitate emoțională. Ne eram teamă de cum va reacționa. Am fost avertizați de autorități că această izolare la domiciliu vor aduce și probleme comportamentale. Aș vrea să nu fiu în această situație. Sperăm că a fost o chestiune de moment a doamnei și că nu a pățit ceva complicat. Doamna nu e o credincioasă a Catedralei. Nu am identificat-o printre cei care vin în mod frecvent aici. Probabil a venit mai de departe să îl vadă pe ÎPS Teodosie. Sperăm doar să fie o chestiune de moment. După acel moment, a dispărut de la Slujbă, nu am mai văzut-o”, a declarat Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.