O femeie care a crezut că are gripă a născut în baie o fetiță perfect sănătoasă, deși nu știa că e însărcinată

O femeie în vârstă de 26 de ani a născut, fără să știe că e însărcinată, o fetiță perfect sănătoasă. Proaspăta mămică a crezut că are gripă, când, spre surprinderea tuturor, a adus pe lume bebelușul, în propria baie.

Swade Page, în vârstă de 26 de ani, dădea o mână de ajutor pentru organizarea unui festival local, în Somerset, când a început să se simtă din ce în ce mai slăbită, dar a dat vina pe gripă, scrie The Sun.

“M-am trezit cu dureri puternice, așa că am decis să-mi fac un ceai și să iau un paracetamol. Durerea a devenit constantă, dar nu am crezut că este vorba despre contracții. Soțul meu a sunat la ambulanță, dar paramedicii au anunțat că vor ajuge abia în trei ore, fiind extrem de ocupați”.

Swade a decis să facă o baie lungă cu speranța că durerile se vor calma, iar soțul său a început să-i pregătească pe ceilalți copii ai cuplului pentru școală, când a auzit un țipăt înfricoșător venind din baie

“A sunat din nou după ambulanță, explicându-le situația și subliniind că de această dată chiar avem o urgență. Eu am fost extremd e confuză. Pur și simplu nu mi-am dat seama ce se întâmplă”, a povestit tânăra.

Pentru că medicii întârziau să apară, Koalan, soțul femeii, a decis să preia controlul asupra situației și astfel, cu ajutorul indicațiilor primate prin telefon de la echipajul de pe ambulanță, Swade a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, care se va numi Saffiyah.

În cele din urmă, femeia a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.