
DA, minunile există, și această fetiță de doar 6 luni ne demonstrează asta! Infectată de COVID-19, ea a reușit să iasă învingătoare din această luptă.
Sigur vă mai amintiți de Erin Bates, fetița a cărei fotografii din spital a făcut înconjurul planetei și care a reușit să atingă coarda sensibilă a milioane de oameni. Ei bine, ea a reușit să depășească orice așteptări prin victoria ei împotriva COVID-19.
În urmă cu doar două săptămâni, Eris Bates, cu vârsta de doar 6 luni, era pe patul de spital intubată, reușind să trăiască doar cu ajutorul unui aparat de oxigen. În mod clar diagnosticul a fost COVID-19, iar fetița mai suferea și de alte probleme de sănătate care au necesitat intervenții chirurgicale.
Conform Mediafax, medicii spitalului Pentru copii Alder Hey au precizat vestea aceasta care a umplut inimile oamenilor de bucurie și speranță.
,,Zâmbește încontinuu și vorbește cu ea însăși.”
Tatăl fetiței a mai adăugat că aceasta va rămâne în continuare un pacient al spitalului datorită celorlalte probleme medicale, dar, el și soția sa, Emma, sunt ,,extrem de ușurați”.
Sursa foto: Mediafax
