Femeia care şi-a ucis cei şase copii, eliberată după opt ani şi jumătate de închisoare

Mairead Philpott, o englezoaică de 39 de ani care şi-a ucis cei şase copii, a fost eliberată după ce a stat doar opt ani şi jumătate în închisoare.

  • Tragedia s-a petrecut la începutul lui 2012.
  • Femeia a fost eliberată după ce a efectuat jumătate din pedeapsa de 17 ani de închisoare.

Mairead şi-a incendiat casa din Derby la începutul lui 2012. Toţi cei şase copii ai femeii erau în casă la momentul respectiv şi au murit.

Conform The Sun, găsită vinovată pentru moartea celor şase micuţi, Mairead a fost condamnată la 17 ani de închisoare.

Totuşi, femeia a profitat de o portiţă din legislaţia britanică şi a fost eliberată după ce a efectuat doar jumătate din pedeapsa respectivă.

Anunţul eliberării lui Mairead a fost primit cu ură de localnicii din Derby.

Aceştia s-au declarat dezgustaţi de situaţie, în condiţiile în care Mairead a făcut doar ceva mai mult de un an de închisoare pentru moartea fiecăruia dintre cei şase copii.

Mai mult, se solicită o revizuire de urgenţă a sentinţei pentru ca „astfel de personaje să nu aibă posibilitatea să bântuie pe străzi, printre noi„.

Oamenii sunt convinşi că, în ciuda eliberării premature, nimeni nu va uita tragedia provocată de Mairead.

Inclusiv Vera, mama femeii şi bunica celor şase copii morţi în incendiu, s-a declarat dezamăgită de situaţie. Femeia de 62 de ani a precizat că nu a mai ţinut legătura cu fiica ei, că a dezmoştenit-o şi că pedeapsa primită de Mairead nu a fost suficient de dură pe cât ar fi trebuit să fie.

Mairead urmează să locuiasă trei luni la un motel, sub supravegherea autorităţilor, înainte de a avea posibilitatea să-şi refacă viaţa sub o nouă identitate.

Mick Philpott, soţul lui Mairead, găsit şi el vinovat pentru uciderea celor şase copii, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, însă ar putea fi eliberat după 15 ani petrecuţi în închisoare.