CCR amână până pe 6 mai decizia privind desfiinţarea pensiilor speciale. Reacţia USR: Guvernul să îşi asume prin OUG eliminarea lor

Judecătorii constituţionali au amânat mai multe decizii, în contextul stării de urgenţă, printre ele aflându-se şi sesizarea Avocatului Poporului şi a ÎCCJ pe proiectul de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale.

Până când CCR se va pronunţa dacă desfiinţarea pensiilor speciale este constituţională, acestea rămân în vigoare. Uniunea Salvaţi România a criticat decizia Curţii Constituţionale. „Cu chiu, cu vai, de abia în ianuarie 2020, Parlamentul a votat un proiect de lege de desfiinţare a pensiilor speciale, dar nu înainte ca PSD şi PNL să accepte introducerea în text a unor prevederi cu mari şanse să fie contrare Constituţiei. Previzibil, Avocatul Poporului şi Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie au atacat imediat proiectul la CCR. De atunci, aşteptăm şi tot aşteptăm, pentru că judecătorii CCR decid amânare după amânare, invocând starea de urgenţă. Acum, după ultima amânare, sesizarea pe legea care ar desfiinţa pensiile speciale a fost împinsă tocmai pe 6 mai. Şi, cel mai probabil, va mai fi o amânare, pentru că starea de urgenţă se prelungeşte până pe 16 mai”, a scris USR pe Facebook. USR atrage atenţia că, în acest interval, beneficiarii „încasează în continuare pensii de mii de euro”. Uniunea cere Guvernului să îşi asume, prin Ordonanţă de Urgenţă, eliminarea pensiilor speciale.

„Guvernul PNL preferă să nu dea OUG pentru eliminarea acestor categorii de pensii şi nici nu dă semne că ia în calcul propunerea noastră de impozitare cu 90% a pensiilor speciale în plată care depăşesc un anumit nivel”, adaugă sursa citată. Uniunea reaminteşte că, imediat după intrarea în Parlament, parlamentarii săi au vorbit despre necesitatea eliminării pensiilor speciale şi că în 2017 au depus proiecte de lege în acest sens: unul strict pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, al doilea pentru desfiinţarea a şapte categorii de pensii speciale şi plafonarea pensiilor magistraţilor şi militarilor.