Bancul zilei: Un bărbat bea și jelește de zor la un bar…

Un bărbat intră într-un bar și începe să ceară pahar după pahar. La un moment dat, barmanul îl întreabă pe client:

Ce-ai pățit de ești așa supărat?

M-am certat cu nevasta și a zis că nu mai vorbește cu mine timp de o lună!

Păi și ce e rău în asta, întreabă barmanul. Nu ești fericit că ai parte de liniște?

-Azi se termină luna!

============================================================

Soţul şi soţia erau la cumpărături. Magazinul era foarte aglomerat şi, la un moment dat, femeia a observat că bărbatul a dispărut de lângă ea. Aceasta a devenit agitată, întrucât aveau multe lucruri de căutat, iar timpul era destul de limitat. S-a hotărât să-l sune, deşi îşi imagina că în toată nebunia aceea s-ar putea să nu audă telefonul.

Într-un final, soţul răspunde la telefon, iar soţia îl întreabă unde se află.

Iubito, îţi mai aduci aminte de magazinul acela de bijuterii în care am intrat acum vreo cinci ani? Unde ai văzut tu colierul ăla cu diamante de care te-ai îndrăgostit, dar era foarte scump şi nu ne-am permis să îl luăm, aşa că ţi-am promis că îl voi cumpăra într-o bună zi? – zise bărbatul, cu o voce caldă.

Soţia, cu lacrimi de bucurie în ochi, răspunde:

– Da, iubitule, îmi amintesc perfect locul!

– Ei bine, sunt în barul de alături, beau o bere cu băieţii!

==============================================================

Doi copii stau de vorbă .

Primul spune cu mândrie:

Tatăl meu e inginer. El face nave spaţiale! Al tău ce face?

Ce zice mama!

================================================================

Un beţiv se leagănă din gard în gard la miezul nopții, când e oprit de un poliţist.
– Actele la control, vă rog, şi să-mi spuneţi unde mergeţi!
Beţivul se uită lung şi răspunde:
– Mă duc la o conferinţă despre efectele nocive ale alcoolului şi despre riscul beţivilor de a deveni rataţi.
Poliţistul se uită fix la el şi întreabă:
– La ora asta? Cine ţine o conferinţă despre aşa ceva la miezul nopţii?
– Nevastă-mea şi, mai mult ca sigur, şi soacră-mea.