Amendă de 170.000 lei după ce şase tineri au fost prinși într-un bar

Şase tineri care au fost găsiți bând într-un bar din comuna Melineşti, judeţul Dolj și proprietarul localuli au fost amendaţi de poliţişti, în noaptea de luni spre marţi, cu suma totală de 170.000 lei.

Potrivit Prefecturii Dolj, cei şase tineri care au fost depistaţi de poliţişti au vârste între 17 şi 33 de ani.

Autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 780 de persoane şi au controlat circa 210 societăţi comerciale, iar pentru abaterile constatate au dat peste 330 de amezi în valoare totală de aproximativ 864.000 de lei.

În judeţul Dolj erau, marţi, 1.585 de persoane izolate voluntar la domiciliu şi 857 de persoane în carantină. Până acum 955 de persoane au ieşit din carantină, iar alte 8.020 au ieşit din izolare voluntară la domiciliu.

Până acum, în judeţul Dolj au fost înregistrate 43 de persoane infectate cu noul coronavirus.